Si ma incapatanez sa raman aici. Mi-e atat de greu sa te las... N-am sa plec, pentru ca mi-ai dat ce nimeni n-a reusit pana acum: liniste. Liniste, atunci cand aveam nevoie. Liniste, atunci cand lumea se imbulzea pe strazi si masinile isi faceau loc pe trotuar. Liniste, cand nu stiam ca am nevoie. Liniste, cand urlam din toti plamanii (pt. ca bineinteles ca am mai multi...mult mai multi :-) ) ca nu mai stiu unde sa ma caut (o idee ar fi fost sa "ma caut la cap"...dar am renuntat.N-as fi avut nicio sansa, nu crezi? :D). Liniste, cand iti cutreieram arterele. Liniste. Promit ca nu am sa te parasesc. Stiu ca intr-o mica masura si tu ai nevoie de mine sa te vad acolo unde si cum nu te vad altii. Esti minunat pana si cand esti bosumflat si plini de nori negri deasupra ta.
Tu ai fost primul pe care l-am refuzat din fasha si am zis: "Nu. La el n-o sa raman niciodata! Vreau acolo, nu aici. Ce ar putea el sa-mi ofere?" Iarta-ma, te rog... Nu stiam ca te mulezi atat de bine in sufletul meu. De cand mi-ai dat sansa sa te cunosc, nu mai resping nimic din fasha, pentru ca am realizat ce prostie fac. Sunt atatia cei care m-au intrebat ce ma tine langa tine. Nu au cum sa inteleaga, oricat as incerca sa le explic. Vorba 'ceea: "Cand cineva nu intelege o privire,cu atat mai mult nu va intelege o lunga explicatie." Esti aici, esti pentru mine, esti liniste, esti zgomotul linistii, esti muzica ei, esti surpriza de care am nevoie sa ma ridice dintr-o stare de monotonie, esti muza mea... si imi lipsesti de fiecare data cand sunt departe de tine...
Sssst... Just...Just shut up! You had me at "Hello!" :-)
Constanta, multumesc!
