"01:37. Am pus telefonul de-o parte, dupa ce l-am trecut prin nesuferitul obicei de a-l pune sa sune la o ora suficient de matinala. am bagat mana pe sub perna, mi-am ridicat genunchiul opus mainii de sub perna, la piept, am oftat un pic inspirand aerul cald al zilei ce tocmai trecuse si am inchis ochii, sperand la venirea cat mai rapida a lui Mos Ene.
La nici un minut juma` (:p) dupa toata drumetia asta inspre somn, am intredeschis ochii, privind intr-un punct fix. Cu coada ochiului... intredeschis... , am surprins o lumina calie ce-mi cadea peste picioare. Ce sa este, oare?
La etajul 4 fiind, n-avea cum sa provina de la becul aprins al unui stalp de inalta tensiune. Draperiile de un alb-opac se deschideau intr-un "V" intors; am inclinat capul inspre a vedea mai bine printre ele: atinsa usor de varful frunzei de pe ultima ramura a copacului din fata blocului, m-a izbit direct in iris. Parca isi concentrase intrega forta de a lumina asupra mea (da, stiu, sunt subiectiva...). O luna... acea luna plina de ea si totusi modesta in frumusetea ei ce nu ma lasa sa adorm cu niciun chip, hipnotizant de fina si purtatoare spre lumi cu zambete gingase. Linistea a fost umpluta de zborului unui pescarus. Inimaginabil de placut!
E luna de Constanta sau e la fel si in alte parti? Nu. Ca in alte parti, luna nu are pescarusi. ... si iarasi sunt subiectiva, insa ar fi impotriva firii mele sa fiu altfel la acest capitol. Luna si Constanta vor fi iubirile mele pe viata. Puse in acelasi loc, imi inunda organismul si sufletul cu detoxifianti.
M-am nascut noaptea, inspre dimineata, chiar; e posibil ca asta sa fie un motiv pentru care sa venerez Luna in halul asta. Luna si implicit noaptea, care imi place indiferent de anotimp, spre deosebire de zi.
Cred ca am stat sa ii sorb razele vreo 2 ore.
Ma va astepta de fiecare data cu aerul, care, fie rece, fie cald va fi acelasi. Fauritorul asta de vise ale mele, imi frange inima. Ma tine atat de priponita de el, incat abia daca imi mai doresc sa vad alta lume. Dar imi doresc. Si el va veni cu mine, ca doar respiram acelasi aer. Am sa ma duc, iar de fiecare data cand voi reveni, vom sta la palavre ...in vant, prin vant ... si am sa-i povestesc despre tot ceea ce e dincolo de el si am vazut. Asa, ca doi nedespartiti prieteni.
E.U.? Nu. Nu eu. U. E.!
Da, sunt intoarsa pe dos. De tot. N-am mai intrat in asa panica de toamna demult. Vreau sa vina si nu vreau, insa in acelasi timp stiu ca n-am incotro si ca asa imi va fi cel mai bine. Deci O SA vina... Una din cele mai aiurea superstitii ale bunicii era aceea ca pentru a nu fi deochiata, ar trebui sa port un articol vestimentar pe dos. Eh, uite bunico: ma port intreaga pe dos!
P.S.: stiu ca my "tubicontiniud" nu e exact ceea ce am lasat sa se astepte, dar si-a indeplinit rolul., so I'm lettin` go :-) Ma asteapta continuarea mea :-)
